Dupa ce l-a cautat ani de-a randul fara succes pe barbatul perfect alaturi de care sa intemeieze o familie, Zoe decide sa solutioneze problema pe cont propriu si sa devina mama prin procedeul fertilizarii in vitro. Numai ca destinul ii joaca o festa si, chiar in ziua in care este anuntata ca a ramas insarcinata cu gemeni, femeia il intalneste pe barbatul visurilor ei. Stan este inteligent, atragator si devotat, iar Zoe simte ca se poate baza pe el in orice situatie, insa nu are curajul de a-i marturisi ca poarta in pantece doi copii conceputi prin inseminare artificiala.
Schimbarile bruste de dispozitie ale lui Zoe il deconcerteaza pe Stan, care nu stie cum ar trebui sa reactioneze la ele, dar atunci cand afla ca femeia va deveni mama isi asuma imediat responsabilitatile de tata. In mod normal, un cuplu se indragosteste, se casatoreste si concepe un copil, insa in cazul lui Zoe si al lui Stan oridinea pare sa se fi inversat. Va rezista oare relatia lor testului pe care il presupune dificultatea asumarii calitatii de parinte...