Uncertainty este un film despre "ce-ar fi fost daca?”. Pelicula semnata de Scott McGehee si David Siegel, ni-iprezinta pe Kate si pe Bobby intr-o situatie dilematica. Tanarul cuplu trebuie sa decida modul in care urmeaza sa-si petreaca ziua de 4 Iulie. Vor alege varianta responsabila dar anodina a sarbatorii traditionale petrecute in familie? Sau se vor lasa pe mana spontaneitatii si vor petrece o zi de 4 iulie romantica si poate plina de surprize? Cei doi aleg varianta plictisitoare si se "petrec” cu familia lui Kate. Insa filmul ne prezinta si varianta alternativa a respectivei zi, directia fictiva pe care Kate si Bobby nu au ales-o. Se desfasoara in paralel doua fire narative, unul real, al reuniunii familiale, si unul fictiv, cu ceea ce ar fi fost sa fie dar nu s-a intamplat. Tanarul cuplu dorea aventura si dramatism, insa moneda aruncata pe Brooklyn Bridge a ales pentru ei o zi ca oricare alta…insa doar aparent, caci dramatismul ii va urmari si in casa parintilor lui Kate.